Bianca-Andreea Mihalcea

Povestea noastra a inceput pe data de 9.10.2007, cand s-a nascut micuta Bianca Andreea la maternitatea din Buzau, prin operatie de cezariana.

Imediat dupa nastere totul parea in regula, dar dupa o ora starea ei a devenit critica. Doctorul care era de garda a suspectat o atrezie de esofag si a fost transferata de urgenta la Sp. Grigore Alexandrescu din Bucuresti. Aici dr. Patrancus a confirmat diagnosticul si a operat-o imediat. Nu pot sa spun in cuvinte ce am simtit cand mi-a fost data vestea.

Am vazut-o un singur minut inainte sa plece si ma gandeam cu groaza ca s-ar putea sa nu o mai vad in viata… Insa Dumnezeu a vrut ca acea mana de om (2500g) sa treaca cu bine peste operatie. Nu stiam mai nimic despre aceasta boala. Mi s-a explicat ca din esofagul ei lipseau 2-3cm (ceea ce nu s-a vazut la ecograf). In urma interventiei, neputand face anastomoza celor 2 capete ale esofagului, i s-a facut esofagostomie cervicala (o gaurica la gat prin care sa scoata saliva) si i s-a montat un furtunas in stomac prin care sa poata fi alimentata. De asemenea, artrezia de esofag a fost insotita de fistula esotraheala – pe care au inchis-o.
Operatia a durat 4 ore, timp in care eu tintuita in patul de spital dupa cezariana ma-m simtit cel mai neputincios om de pe pamant. Nu ma puteam opri din plans si ma intrebam intr-una de ce trebuia sa i se intample asa ceva copilului meu.

Dupa o saptamana am vazut-o si eu. Acea imagine nu am s-o uit niciodata – era un pui de om – conectata la aparate, intubata, ventilata mecanic. De parca nu era de ajuns, a mai facut si bronhopneumonie, ceea ce a declansat o insuficienta respiratorie. I s-a facut tratament cu antibiotice si la 2 zile radiografii pulmonare. A stat in sectia de Terapie Intensiva Nou-Nascuti timp de 2 saptamani, timp in care eu nu puteam sa o vad decat de la 3 la 5 dupa amiaza.

In cele din urma starea ei s-a ameliorat si a fost mutata pe pediatrie. Aici, stand impreuna, am putut sa o tin si eu in brate pentru prima data. M-au invatat cum sa o alimentez pe furtunas si de fiecare data mi se umpleau ochii cu lacrimi vazand cum ceilalti copii mananca cu gurita, iar copilul meu este privat de aceasta bucurie…

Dupa 3 saptamani am ajuns si noi acasa la tati si la bunici, care nu o mai vazusera din ziua in care s-a nascut. Era o curiozitate pentru toata lumea. Usor, usor cu sprijinul familiei am iesit din starea de disperare in care eram, insa nu pot sa ma obisnuiesc cu ideea ca un an de zile o voi hrani prin sonda cu seringa. Incerc sa ma bucur de fiecare zi petrecuta alaturi de ea, sa ii urmaresc evolutia. Este un copil frumos si cuminte, iar daca nu se intampla acesta nenorocire am fi fost o familie fericita si implinita. Insa pe de alta parte trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca nu mai are si alte malformatii cum de regula se intampla.

Timpul trece, iar eu incerc sa gasesc solutia cea mai buna pentru “Bibi”. Pentru repararea atreziei de esofag, in Romania nu se face decat colonoplastie care, din cate am inteles, nu este una dintre cele mai bune solutii privind evolutia pe termen lung. De aceea ne-am decis vrem sa luam legatura cu Dr Foker si sa aplicam metoda lui de refacere a esofagului, insa suma de bani pentru acesta interventie este imensa pentru noi.

Am fost la CNAS pentru vestitul formular E112 si mi s-a dat o lista cu actele pe care trebuie sa le cuprinda dosarul. Sper sa le indeplinesc conditiile si sa obtin finantarea, ar fi minunat. Daca nu reusesc nu-mi ramane decat sa apelez la ajutorul dumneavoastra. Speram sa avem succes.

Dumnezeu a vrut sa fie si o fetita cu atrezie de esofag.